Pe 18 aprilie 2011, la Constanța, a avut loc lansarea proiectului POSDRU de prevenire a abandonului școlar coordonat de Fundația Alumni.
Luni, 18 aprilie 2011, la sala de conferințe „Megalos” din Constanța, a avut loc lansarea proiectului Parteneriat pentru copilul meu – program educativ de sprijin pentru elevi cu risc de părăsire timpurie a școlii și părinții acestora.
Proiectul, finanțat din Fondul Social European, a fost derulat de Fundația Academică Alumni împreună cu Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, Fundația Shotron și ministerul educației. Pe parcursul a 36 de luni, a vizat 1.000 de elevi și părinții lor, 75 de cadre didactice și 25 de centre de resurse în școli.